In apus de amintiri
Unde stele ratacesc,
Unde se nasc martiri
Si dorintele gonesc
Contopite doua raze
Nasc o roza muribunda
In diminetile geroase
Si in noaptea surda
Cine sa-i auda cantul?
Cand ea ingana vantul…
Si cine sa o vada?
Cand ea rasare din zapada…
Tabloid: fata ratacita-n lume
Ce-si cauta menirea culegand din canturi:
Sunete imprastiate ce-i alcatuiesc un nume
Craiasa-n hora de ganduri…
Cu suflet rece-cald si gandirea-n roua
Chipul de copil, oglinda iti cruta,
In biblioteca de inimi incepe sa ploua
Si tu alergi in ea desculta
Un palat ce ramane intact dupa un razboi
E-o iubire ce ramane dupa granite si legi
Chiar de palatu-i gol, iubirea-i un strigoi
Ce bantuie si-n minte printre ganduri reci
Doi copii se tin de mana si alearga pe-o campie
Precum ingeri ce spala o lume de pacate
Ce stiu ei de-oranduirea unei lumi ce nu ii stie?!
Salvatorii iubirii printre oameni pur uitate…
Si suflete se-nchina la o icoana cereasca
Nu cauta doctrine, cauta iubire
La singur Creator in lumea omeneasca,
La singura Biblie ce-i in suflet si privire
Un templu se ridica si trupuri se apleaca,
Inimi se inalta si lumina va renaste
Cand o era se intoarce la sperantele ce pleaca
Intoarse iar din drum…drumul catre moaste
Tu, unde te-ai ascuns, copila?
In ceata de sentimente
Cu inima umila
Cersind aripi bete…
Cine te-a nascut in noptile de dor?
Si te-a miruit rapind inimi tomitane…
In urma talpii visele iti mor
Si vor renaste doar in pesteri tibetane
Dar tu ce vina ai? cu ochi naivi si ganduri mute
Care ar striga de n-ar mai fi legate
In gheata de ursita si fara carari multe
Unde sinucise, povestile-s predate
Luminile se-aprind caci noaptea se revarsa
Te caut printre strazi ce-ti iubesc parfumul.
Cand destinul e o carte care-ti joaca farsa
Tu citeste-o de la capat si invata-i drumul!
„Te-ai nascut ca sa creezi!”
Striga-n glorie-nteleptii
Unui suflet fara crez
Ce picteaza si da lectii,
Unui geniu ce nu stie
Ca e geniu. El graieste
Cu pensula-n hartie
Culorile traieste…
Acesta-i omul ce domneste
Si un zeu ii predica in vis
Ce peste zi urneste
Fara planuri, fara scris
E o dragoste ratacita
A pictorului ce viseaza
Si pe o panz-acoperita
Suflet contureaza
Dar pe tine nu te vad
Poate-ti place-a sta ascunsa,
Poate, te-ai stins in omat
Si printre flori, inima ti-e smulsa
Cine-o sti unde esti tu,
Cand amurgul iti zambeste
Si sub aburi de parfum
Inima-ti canta orbeste…
Prin palate heruvime
Te invalui c-o esarfa despicata-n soapte
Si alergi printre ruine,
Si alergi…desculta-n noapte…
Ochii-ti doua cioburi de cristal
Naufragiind din ale stelelor croaziere
Te vad prizoniera-n propriu-ti spirit oval
Iar te-ascunzi printre mistere
Uite un fulg cazut din cer!
Incerc sa-l prind dar fuge.
O fi de la tine? raspuns iti cer
Cand vad alt fulg care se duce
Naiva tu ramai, precum luna printre nori
Alergand dupa soare, ca noaptea dupa zi
Suflet se revarsa pe campii si printre mori
Precum vantul spulberat prin vietile pustii
Insfarsit te regasesc, vie dar sedata,
Petala unei flori ce priveste spre apus,
Tu sti ca dupa moarte viata-i o serata
A crinilor ce nu pier si se-nalta cat mai sus
La palcul tot mai slab al unei lustre,
Lumina din palat…palatul de ganduri,
Incerc a-ti da un nume, stindard printre lacustre,
Iar versuri ce le-auzi, e numele-ti din canturi
Ma-ntreb ce s-o-ntreba, urechea-ti prea fina
Cand aude tunetele unui Eros trezit
Ma gandeam ca s-o gandi, aripa-ti prea lina
La calea catre Eden: absolut si infinit
Si totusi…vei atinge vreodata
Sfinxul ce te venereaza?
Si totusi…voi atinge vreodata
Steaua ce ma lumineaza?
Care-i soarta noastra? ni se-ntreaba mintile
Satule de suflete sedate-n ganduri si ceata
Viata-n glastra e lupta dintre frunze si omizile
Ce lupta pentru hrana si nu tin cont de viata…
„Am atins apogeul!” strig prea fericit
Fara sa stiu ca m-asteapta o furtuna,
Asa-i fiinta ce inca n-a lovit
O alta pentr-afla ca norii se aduna
Dar tu ce strigi cand norii te-nconjoara?
Cand ceata te inchide in labirint de vise,
Pe ce bolti pasesti sa nu te mai doara
Teama de incertul vietii neprescrise?
Unde incap cugetele unui muritor,
Musafir in viata pe alei straine,
In trupul efemer dar triumfator,
In suflet ce nu piere, alergand pe cai divine?
Daca o bucata din inima ti-as da
Ce ai face cu o carne sangerand?
Cum ai traduce din ce spune-n limba ta?
Si infine, ce rost are sa o vezi pulsand?
„Ce rost are sa visam cand ce dorim ne costa?”
Suspina un copac ce da semne c-o sa cada
Vizionand de secole, aceeasi piesa anosta
Unde-actorii suntem noi: oameni si fatada…
Rasare soarele, dar pe strazi e inca umbra
Ce-am invatat din noaptea ce-am trait-o?
Ca-nvingatori sunt cei ce spera, chiar de-i sumbra
Fortuna unei ere pe care tot noi am cladit-o!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu