Preot, te plimbi la mal de rau
Te condamn, te si maresc
Te pierzi in lumea cea de grau
Raze-n soare stralucesc
Au inviat si muntii
Dezghetandu-si sange
Se-aude glasul nuntii,
Cerul nu mai plange
Si marea se-ncalzeste
Si pasari reapar
Cand o era se sfarseste
S-alta-nvie iar
Bolta-i zambetul pe cer
Chiar de zorile nu-s ivite,
Lacrimi intarite-n ger
De vremuri sunt strivite
In dimineata unei vieti
Cu strazile-nnorate
Sufletul prin pieti
E speranta-n vai uitate
Vad ca lumea nu priveste
Dar si ea ii simte pulsul,
Unei done ce traieste
In cer dulce precum mustul
Si-un popor renaste-n miere
Isi scalda copiii-n lapte
Dup-atata chin si fiere
Lumea-n glasul lor se-mparte
Copil, de pe front venit
Primit de maica-n brate
Caci razboiul s-a sfarsit
Precum focu-n infinit
Din inimi sa se-nalte…
Unde s-a nascut geneza,
Cand ea insasi e-nceputul
Lumii ce-a prescris sinteza
Om ce si-a-nceput debutul…
Se naste-o floare din pamantul
Ce mai-ieri fiind parjolit
Sapa-n gropi vesmantul
Sapa incet, dezamagit
Dar iata ca-i soseste vremea
Si soarele-i aduce veste
Pe timpuri cand si el se temea
De lumea ce pierea-n poveste
O stire despre floarea din pamant
Ce rasare cand o strigi pe nume
Iar numele-i rostit din cant
Est-eterna pace-n lume
Destinul se roteste-n cerc de ganduri
Prezentu-i apogeu ce zboara
Dar oare rusticele-mi franturi
Se vor bucura ca-n prima oara?
Optimismu-i om ce merge
Suit pe-o scara si ne predica
Coborand, el plansu-mi sterge
Dar pe trepte se impiedica…
Pesimismu-i om ce sta pe piatra
El stie lumea pe derost,
El s-a nascut primu-n vatra
Stie ce va fi, ce-a fost…
Intelept mereu va fi
Chiar de-i trist, de lume sters
Scriitoru-n vai pustii
Intelege lumea-n feluri mii
Desi-n lume-i ne-nteles
Val de pace iar scufunda
Musuroi de om ce tace
Si sufletu-i inunda
Cu iubirea lui ce zace
Acum cine-ar fi crezut
Ca vor veni si timpuri bune,
Zeci de vieti s-au tot pierdut
Ne-mpacate cu-asta lume
Si s-au sinucis in noapte
Acum ii plang lacrimi de jale
Si se roaga-n mii de soapte
La gand bun si la iertare
O chinta fara nume
Ridica-n cer suflete uitate
Si-ncearca oamenii sa-ndrume
Spre cai de gand descatusate
Se-ntreaba lupii din padure
Ce-au patit oamenii care
Nu-i vaneaza, stiu sa-ndure
Crestina viata pur canfoare
Ce-au schimbat astrii-n ursita
De-a ramas atata bine…
Peste coarne, gheara strivita
Rasar aripi heruvime
Au pierit soparle-n oamenii de azi
Desi tot nu-mi vine-a crede
Ca ciupercile din brazi
Mor chiar de nu poti vede
Dar eu voi trai mereu
In controversa ce ma leaga
Desi frumos, desi e greu
E-o lume ca de zeu
Daca piere, moare-ntreaga
Vad copii jucand in hore
Calcand in picioare o doctrina
Care-n infinite ore
Transforma lumea meschina
Si subjuga cu dalta amaruie
Vise ce pareau departe
Dar suferinta a plecat, caci nu e
Decat in amintirile aparte
Cerul s-a asezat pe pamantul
Pe care ieri il scuturase,
Si s-a-ntors cu bine gandul
Unei ierni ce ne-nghetase
O floare creste, cade-o frunza,
Asta-i viata in natura si-n destin
Iubirea-i raul, apa-i panza
Dragostea licoare, invidia venin
S-au unit doua roze-n viata
Si imperiile-au cazut
Pe scena vietii om se-nalta
Speranta nu si-a pierdut
Un vis frumos, maret viitor
Beatitudine-n inimi se scurge
Promie-un rege-ncrezator
Aratand spre orizont,
Spre orizontul dulce…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu