Dirijorului, 14

In raza unui soare geaman regasit,

Pe strada-n care ieri salcamii se stingeau,

Langa valurile vietii: ocean nelinistit,

Printre casele de lemn, oameni dispareau

Lasand parca mai gol orasul tacut acum

Cand pasarile noptii nu mai vor sa iasa

Caci operele lumii au lasat in urma fum

Si le izgoneste din umila noastra casa

Zbor in stoluri spre lumini,

Atrase de vocea unui inger

Care-n cantul lui divin

Naste stelele din cer

La rascrucea unor alei

Intr-o casa ce nu piere

Cu iedera-n peretii grei

In dorinte, ea tot cere

Nemurirea unui cantec

Ce-a-nvatat-o sa zambeasca

De cand era in pantec

Pana-n povara batraneasca

Si copiii au plecat

S-or intoarce cand si cand...

Glasul lor parca uitat

Mai rasuna doar in gand

Si curtea...leaganul din colt de Rai,

Azi muzeul din familie,

Gazduieste ca pe-un scai

Suflete fara chirie

Pe o muchie de dor

Stau infipte amintiri

Din cuierul trecator

Cad mii de prevestiri

Una minte, alta spune

Adevar deja stiut

Ca binele din lume

Pe-asta strada-i tot pierdut

Ma intreb, de ce nu sunt

Trecator, in loc de om

Stationat cu suflet surd

Precum lemnul unui pom…

Si de ce mai pretuim

Geamuri sparte ce ne-aduc

Trecutul de suspin

Si viitorul din trecut…

Si de ce mai sarutam

Buzele marii sarate ?

Si de ce mai coloram

Negrul visurilor sparte?

Suflet fericit e radacina unui pom

Si iubirea e culeasa din sperantele-n manunchi

O vioara canta in mainile de om

Chiar de omu-i cazut in lacrimi si-n genunchi

Ne credem creatori.

Defapt sufletul dicteaza

Ceea ce omul pasator

Crede si viseaza...

Noi negam si cu tarie

Slabiciunea cea de-aber

Insa omul de iubire

Are nevoie ca de aer

Ipocriti, nerecunoscatori

Continuam sa existam

Chiar de-n suflete-s tumori,

Orbiti ni le negam

Si nu-ncetam sa nu ne pese

De ceva ce ne apasa

Gandurile raman nesterse,

Inima nu le mai lasa

Si mi-e teama: multi nu simt

Scopul de-a trai perfect

Cand propria fiinta-si mint

Si se-mbraca in incert

Nu mai vad steaua cea care

Imi spunea ce drum e bun,

Imi lumina-vietii carare

Si nu ma rataceam in fum...

Va mai lumina amurgul

Dar va fi mult prea tarziu

Caci va-ncepe furtul

Inimilor in gand pustiu

Si-n rafalele de vorbe

Toata strada va sclipi,

Iar in inimi tot diforme

Cicatrici vor rasari

In cascada ce mai plange

Trup de om s-a rastignit

Caci pe raul ce mai curge

Se vede-un sange ce-a iubit

Cei batrani mai povestesc

Despre-o lume ce a fost.

Cursul vietii nefiresc

A uitat-o fara rost

Se va termina o lupta

Dintre sfintele creatii

Ce-au avut vederea rupta

Nevazand cum pier soldatii

Atunci, ma voi dezbraca de haina

Ce ma face sa m-ascund

In lumea ce nu cunoaste taina

Soarelui ce sta plapand

Tot am un vis pe care-l uit

E din nisip si mi-l ia vantul

Am un dor pe care-l mint

Si mi-l sedez cu gandul

Traiesc o toamna ce ma tine prizonier,

Ii simt pulsul tot mai rar si lin

Dar o voi iubi caci m-a-nvatat sa sper

Cand iarna ingheta si ultimul rubin

Am trecut prin tot precum stele cazatoare

Ce a mai ramas din resturi de cometa

Cand oamenii din lumea complet nevazatoare

Sfideaza penele de ingeri ce cad peste planeta?

Vor intineri frunzele si vor spune ce-au trait,

Va-nvia leaganul ce vremea l-a uitat,

Se va ridica zeul ce iubirea l-a trasnit,

Dar omul va ramane trecatorul ne-ntrebat

Si am plans cautand dragostea nevazuta,

Si vom rade amintindu-ne ce simteam atunci,

Dar cand luna pleaca-n zi si pe soare il saruta

Te intrebi ce-a ramas din ce-i firesc s-ajungi

Sa crezi ca viata-i doar o hora

Si o joci asa cum sti

Cand inima adora

Chiar de strazile-s pustii

  

Amprente de amintiri, versul,

Si destinul ca pe-un dirijor

E tot ce-mi amintesc din mersul

Prin tarile vietii voiajor...

Rad in urma clipele traite.

Chiar s-acestea or sa plece

Vazand pe placute ruginite

“Dirijorului, 14”….