Pe-un destin de croaziera
Ratacit pe valuri stinse
Impodobind viata efemera
Inchinandu-se la vise
Innotam in ganduri ce ne cheama,
Ne scufunda in dorinti
Dar noi ne ferim de teama
Sa nu ne agatam de sfinti
Ce sunt valurile vietii ?
Cand nu-i soare, ci doar luna…
Misterul dinaintea diminetii
Doar visul sa ramana
Ne pregatim si luptam
S-ajungem in varf de stele
Sa le-atingem noi visam
Dar noi pierim cu gand la ele
Vad o lume reflectata,
Sunt confuz cand o privesc
Ceru-i martor caci mi-o arata
Unde sunt cand vietuiesc?
Oare aerul desparte
Lumile ce se-nfratesc?
Visele-mi nu stiu sa-noate
Inecate se sfarsesc…
Imi vad semenii acolo,
Imi vad semenii s-aici
Unde straluceste-Apollo
Pana-n inimi de furnici
Apa-i vie caci se zbate,
N-o cunosc dar ma cunoaste
Peste vai imprastiate
Din picaturi, ea tot renaste
Iar aburii ce hranesc misterul
Nasc suflete ce s-au adunat in juru-mi
Aurei violete – efemerul
Unui spirit ce-i nascut in cununi
Asa ma privesc vocile ce canta
Cand nici ele nu-si cunosc pamantul
Si-si vad cerul: lumea ca pe-o sfanta
O lume-n care scara vietii-i gandul
Doua lumi pur siameze
Simetrice, aburi si apa
Raze-n soare sa urmeze,
Nu cunosc drumul si sapa
O alarma ne trezeste
Din visul ce-l traiam,
Vazduhul ne priveste
Lumea lui n-o ajungeam
Oglinda vietii noastre nesfarsite
Ironic se naste dincolo de ceruri
Ca s-o privim nedumeriti in minte
Sub aceeasi ochi de geruri
Si fugim de-o speranta ce-am pierdut-o
Pentru alta ce ne-atrage si sedati
Se bucura bratul: apa a infrant-o
Iar mintea planuieste alti argati
Ne regasim in cerul ce ne picteaza
Pe caldura ce trage a somn intre fiinte
De ce nu putem a gandi-n amiaza,
Cand vazduhul ne arata un Cronos cu dorinte?
Sufletele gem, iar carnea canta.
Mintea compune si orasele lucesc.
Noaptea le aduce sfaturi si se-nfructa
Din cugetele oamenilor ce cu-adevarat traiesc…
Vad o nimfa care pleaca
Si-si dorea sa fi trait
Printre oamenii din teaca
Sa fi urat, sa fi iubit.
„Voi iubi aceasta lume
Cand va-nvata sa ma priveasca!”
Zise-n lacrimi zeul fara nume
Cu fost-gand sa ne adune
Si sa ne uneasca.
Iar noi ne vom ruga
In felul nostru, mai ascuns
Mana cereasca vom astepta
Dar clipe trec si-s de-ajuns
„Nu ne vom uita pamantul
Ce ne-ngroapa inima-n tacere
Dar nici voi nu veti auzi cantul
A Edenului placere…”
Le predica cei ce vor intra in Rai
Celor care demoni or sa ramana
Ospatari, de suflete scai
Cu tava de ispite-n mana…
Am gasit calea de liniste
Pe vasul interbelic, deci glorios dar efemer
In timp ce ielele joaca-n hore pe miriste
Crestini se roaga dupa valurile de mister
Frumusetea lumii: doua mirese ce danseaza
Una-n negru, alta-n alb, si se-nvart ametitor
De vezi griul: nuanta ce gliseaza
Precum vezi viata, sufletul si inima unui popor
O tigara isi da viata pe asfaltul ce n-o cruta,
O icoana nemuritoare straluceste pe altar,
Un suflet consumat, la destin renunta
Iar un altul impacat zboara spre hotar
Si lumile se priveau: aceeasi entitate
Doua capete, acelasi trup: pamant si cer
„Alter humus” o numesc inainte de toate
S-o gasesc pe cea de-a doua, eu mai sper
Apa ne ajuta, s-o reflecta in vazduh
Cu aburii ce nasc ideea infiata si orfana
Pe vasul interbelic rostind vorbe de duh
Ne poarta destinul, iar pe cer „fata morgana”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu