Astept un tren al vietii
Pe-un peron smuls din destin
In mana, dinaintea diminetii
Biletul vietii-l tin
Bate-un vant care-mi vesteste
Ca orizontu-i prafuit
Dar nu-mi pasa ce-mi vorbeste.
Pentru orizont sunt pregatit
„Pregatit” e-un fel de-a spune
Parc-am sti ce ne asteapta,
Dincolo de el, de dune
La un colt de strada-n soarta
Dar noi ne credem cu tarie
Peste-alei stapani ce zboara
Cand noi stapanim doar o hartie
Un poem, refuzand sa moara…
Orizontul ma priveste:
Tot astept un tren sa vie,
Felinarul stins zambeste:
El asteapta de cand se stie…
Ma fura somnul asteptand
Si visez ca am ajuns
In lumi fara de vesmant,
Fara cer de nepatruns
Vad o locomotiva, multa ceata
De la aburii ce-i lasa-n urma,
Urc in primul vagon – a vietii prefata:
Inceput de viata nocturna
Acum ma asez pe-un loc
Mai tarziu, pe-un altul
Ma schimba vremi ce se-ntorc,
Prin pasi de viata-i mare saltul…
Privesc in geam gara ce se-ndeparteaza
Sub asfaltu-i crapat vad dorinte ingropate
O speranta-n cladire hiberneaza
Dar trenul ma poarta mai departe…
Constat ca fortuna-i un circuit
Si voi revedea aceste locuri
Iar campul spre soare a pierit
Rasarind jungla de blocuri
Incert…ma vad oriunde
Si nu stiu care-mi e menirea
Printre muribunzi si muribunde
Se sculpteaza omenirea
Ce masca sa-mi mai pun
Cand lumina e tot noua?
In ce m-as deghiza acum
Sa transmit gandul si voua?
Ne oprim in alta gara.
Alte timpuri au venit
Ganduri urca si coboara
Fapte innascute au pierit
O paiata in mana c-o lalea
Indragostitul ce spera…
O asteapta pe ea,
Bucuria lui cea efemera
Sceptic ii privesc rezemat de-un stalp
Inecandu-mi gramul de amar intr-o tigara
Poate n-oi fi-ntelegand al vietii targ
Dar nici iubirea nu-i intelege pe oamenii din gara…
Trenul pan’ sa plece, am urcat
Simtindu-ma inutil intr-o lume
Care geneza si-a uitat
Si iubirea-i singurul ei nume
Plecam spre-o alta gara mai inalta
Ce se numeste: meserie,
Ce nu se mai vrea furata
Si se schimba ca o ie…
Pe drum ma tot gandeam:
Ce-ar fi ca oamenii din alte gari
Sa sparga al usilor geam,
Sa zburde liberi pe carari…
Vad prea des semeni uituci
Care aveau teluri prea nobile
Acum sedati pe-ale vietii rascruci
Isi ascund averi in mobile
Ajung in gara meseriei fara a clipi,
Declarata resedinta judetului de viata.
Dar palatele de aur tot vor rugini
Si vor invia in taina robii ce se-nalta
Plecand de-aici ne vom intoarce in gara de-nceput
Unde aleile crapate ascund dorintele strivite
Ce-as putea spune din tot ce am vazut…
Ca tu decizi unde cobori. Trenul o sa te tot plimbe
Ma trezeste brusc vuietul de sine
Incinse de franele unui tren oprit in gara.
Revenit pe-asfalt de pe meleaguri heruvime
Am inteles ce-i viata: tigara dulce-amara
Pe scena peronului, stalpul joaca rolul
Asupritorului ce sub asfalt el tine
Radacini de idei inecate cu namolul
Bailor nesecate si divine
Amurgul se revarsa…doar vagoane, usi deschise,
Cainii se joaca si se culca-n maracini,
Linistea se lasa peste cantecele scrise
Cu creta pe asfaltul ce ingroapa radacini
Astazi visat-am doua gari
Adormind cu biletul vietii-n mana
Dragostea si aurul au drept urmari
Pui de oameni ce apar ca stropii din fantana
Si nu stiu cat voi trai
Ridicand in slavi o muza
Tot visand pe strazi pustii
Orbind de-amor, gasind o scuza
Dar stiu ca-n etern se zbate
Un suflet ce m-antruchipat si pe mine
Croindu-si radacini spre seile uitate
Ce-au fugit in cerurile line
Acolo vom ajunge daca vom uita ce-i banul
Si ne-om iubi precum un zeu pe proprii fii
Dar iata ca din nou va trece anul
Si multi se-nchina la argintii cate mii…
Un mecanic schimba macazul si duce trenul la casat,
Greu se mai tarasc vagoanele mancate de rugina…
Dar la viata lor multe suflete-au carat
Suflete grabite, consumate de rutina
Voi ajunge sa iubesc gara ce ma tine-n loc
E ca viata ce-o iubesti mai mult cu usi inchise
Iar cand un suflet te-ntelege, sentimentu-i reciproc
-Catre suflet! Aici gara: cimitirul tau de vise…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu