Ingerii nu ucid

Pe vremea cand se naste cerul

Si nu gasesc picior de om,

Cand nu apare efemerul

Si nici radacinile de pom

Coboar-arhangheli din regatul

Sculptorului ce ne-a cioplit

Parfum de lume in uitatul

Colt al Raiului cel ratacit

Iar in drumul printre stele

Croit-au ei destin legat

De nici farmecele grele

Nu vor triumfa vreodat’

S-o sfanta cruce inaltata

Citim si azi pe frunti fara de masca

In urbea cea neblestemata

Ce traieste sa iubeasca

Dar misterul – bal mascat

Aduce demoni tot mai deghizati

In cei ce cu adevarat

Au ridicat pereti pictati

In timp ce noi, cei muritori

Nu mai stim in cin’ sa credem

Printre-atatia “creatori”

Inchidem ochii si ne vindem

Mai raman, prin pustiu de zare

Lorzi crestini care cunosc

Adevarul ce nu doare

Si-nvatat chiar pe derost

Precum sufletul de gheata

Ce se topeste dupa foc

E-o iubire ce ne-nvata

Ce e pur si ce-i biloc

Gerul cel ascuns de muntii ce-au tacut

Isi aminteste de rudele plecate

Care-ncet prin lume, urma si-au pierdut

Si se vor intoarce in zile nechemate

Ca cine si-ar dori apocaliptice clipe

In care vor cadea aripile-n sange

Vazandu-si semenii cum pier in dezastre?!

Doar maleficele minti ce nu se trag din nimfe

Sau poate ca da...Cine-a fost prim inger

Izgonit din astre?

Cine sunt eu sa pot a gasi

Printre cifrele perfide

Raspunsul ghemului desirat in ate ?

Si totusi, ne incapatanam a privi

Cand cerul se deschide

Si ne primeste-n brate...

Doar El ne-ar mai spune

Taina asa cum a fost ea

Dincolo de nori si dincolo de dune

In adancul si-n inaltul

Chipului de stea

Ne-am nascut cu teama de obstacole marunte

Si putini scapam de ea intelegand-o

Ca-i o joaca ce doare din placere,

Ca-i doar un copil ce deseneaza multe

Nevinovate sotroane, copilaria parfumand-o

Creaturi cu creta pe asfaltul ce nu piere...

    

Aceste amintiri imi vor sopti candva

Ca n-am trait degeaba, chiar de voi uita

Pamant ce l-am calcat si pasii imi vor spune

C-am fost bob de nisip in nisipul cel de lume

Nu promit ca voi pleca

Dupa ce ma voi stinge,

Eu mai cred ca lumea mea

Sta pitita-n fulg de nea

Dar acum e cald

Si nu mai ninge...

Sigur am s-o revad in noapte

Cand o iarna va veni

Auzind din ceruri soapte

In brate-o voi primi

Iar acea roza, pui de femeie

Care m-asteptat sa mor

O voi intalni pe-o alee

Granita dintre viu si dor

Si-mpreuna vom zbura

Pe bolta ce ne-a miruit

Caci nou destin urma

Din clipa-n care ne-am iubit

Cat soarele traieste

Atat de vie o ramane

Fiinta ce iubeste

Steaua fara nume

Si nu o vede cel ce-nchide

Inima-n peretii mintii reci

Caci el incet ucide

Sansa lui din veci

De ce vedem orbirea

Si nu o-nlaturam?

Iar pe-aproapele din viata

La pieire il lasam...

S-or schimba vreodata

Pacatele lumesti?

Se-ntreaba predata

Arma sfintilor ceresti

Iara eu, nevazutul trecator

Ma scufund in multimea ce ignora

Norii cerului cel vestitor

Aplecandu-si capul pentr-o lume inodora

De-as fi si eu, ignorant pe-acest pamant

As fi fost mai fericit? Mai bogat oare?

Dar n-as mai fi fost eu, imbatatul judecand

Natura unei inimi, atat de simtitoare...

Cine mai viseaza la ziduri ce-or sa cada,

Cine mai crede ca cerul ne vorbeste,

Cine mai saruta o icoana ce se-arata

Acela dupa moarte, va trai domneste

Vor fi-ntelese toate-aceste taine

Cand cautate-or fi de robi si domni

Sifonierul este viata, zilele sunt haine

Fie ca te tarasti

Sau esti catarat prin pomi

Ele se vor murdari

Dar sufletu-ti curat sub piele

Intelegand gustul de gri

Din atatea acuarele...

Nimeni n-a-nvatat

Cum e sa privesti

Avionul de hartie

Ce dispare-n vant

Dar fiecare e patat

Cu medalii nefiresti,

Destinul lor e-o ironie :

Medaliile ajung vesmant

Si vor trai o vesnicie

Valori ce nu se pot pierde

Intr-o lume ce le stie

Dar tot mai rar le crede

A cui e vina milenara ?
De-au plans ochi pentru secunde

S-au dat gandului o boala :

Dragostea de vremi pierdute…

Dreptatea nu-i o lupta

Intre sfinti si iz perfid

Poate ca demonii se-ajuta

Dar ingerii...ei nu ucid!