Intr-o lume marginita
De lumini mincinoase,
O icoana sfintita
Lumineaza peste case
Si le-arata tuturor
Ca iubirea din cer
E fulger nemuritor,
E flacara din ger
Si toate-aceste vorbe auzite, spuse…
Ale celor ce mai cred ca apa are suflet,
Celor ce-nteleg crestinul cuget,
Se aud s-acum in case nesupuse
De ordinea mefista, ucigasa de sperante.
Toate-aceste vorbe au nascut romante…
Incep sa le cred, caci mi-au aratat
O lume-n care daruirea e aer ce-l respir
S-acum mi-as dori sa fi evadat…
Dar ganduri m-au tinut, ganduri in delir…
Neplatite zile, trec fara a-ntelege
Ca viata nu inseamna numai targ si festine
Si-s pierdute, eu ma tem, cand incep sa plece
Clipe ce-au predat lectii si destine
Ma orientez la ceva ce m-a atras
Vazand oameni cum ajuta pe altii sa traiasca,
Nu cred in granite ce-au nascut atlas
Caci omului e dat pamantul sa-l cunoasca
Si-mi doresc a sti de eu mi-am ales o cale
Pe care-acum duc traiul amar si dulce
Sau ordine-am primit si fara de-ntrebare
M-am reincarnat in om din insecta ce fuge…
Atunci cand o lumina, sa mai creada inceteaza
In oglinda ce-a facut-o sa se simta ziua mare,
Paraseste o roza care-ngenunchiaza
Dar fara de incredere lumina ii dispare…
Nu vorbesc despre tradare, ci de felu-n care pleci
Parasindu-ti universul ce mai ieri te venera
Poate tu vei reveni incercand iubirea sa-ti ineci
Dar amintirea zace pe fund de-ocean si va re-nvia
Traiesc printre oameni ce nu ti se-nchina
Chiar de tu le spui ca esti trimis de raze
Ei stiu sa simta aura divina
Si pe cea mefist-o stiu, dincolo de fraze
Cu creierul batran intelept
Si-o inima ca de copil
Imi caut drumul drept
Printre-alei sub cer senin
Dar ce caut eu defapt, sunt aripi nevazute
Nu m-astept sa le gasesc, dar as vrea sa le-am aproape
Atunci cand avioanele de hartie sunt pierdute
Visele ce le-au creat prind contur in noapte
Arunc din maini puterea si privesc multimea:
Sunt si eu un bob care va zbura
Atunci cand vantul nu va ierta cruzimea
Urmele-mi de pamantean, oare va ierta?
Am zarit un inger de la rasarit
Alungand o ploaie ce avea sa vina
Si norii prea raniti in brate l-au primit
Ca pe-un suflu cald in gheata fara mila
Astept sa vad unde va ajunge
Focul ce-a-nmuiat gheata ce-ntarea,
Iar vise ce pierise, cine le va smulge
Din ciorchinii interzisi ai vitei de catifea
Colind nebuneste pe-o alee sfanta
Si-ncerc a gasi mirul meu ascuns,
Luna din amurg, marea o saruta
Plangandu-si in noapte amorul neajuns
Un trecator hoinarind prin vise
Si un altul blocat in ele
Intalnesc pe cel ce ii privise
Dup-atata ratacire-n stele
„-V-am vegheat de cand ati adormit,
V-am invatat vietile cioplite
Si de la Domnul ordin am primit
Sa va luminez vaile strivite
Iar de veti dori a sti cine sunt eu
Priviti samanta din pamant cum creste,
Cand va creste buruiana, voi fi ateu
Pan-atunci raman inflorind domneste…”
Iara omul ametit de ganduri,
Iara omul orbit de rutina ce-l dezminte
Au ajuns personajele din canturi
Ce sfinti le-au predicat ’nainte
„-Arata-te!” zise omul curios
„-Nu vad aripi, nu-ti vad fata,
Nu vad piele, nu vad os,
Vad doar soare dimineata…”
„-E de-ajuns!” zise zambind
Paznicul ce-l poarta-n vis,
„-Iata-ma!” spuse lovind
Bolta cerului c-un scris
Dar litere nu-ntelegea
Din cele pe cer, o mie
Caci bietul om nu stia
A citi si-a scrie
Iar ingerul l-a intrebat:
„-Totusi litere tu vezi?
Inima ti-am ascultat
Si stiu ca-n mine crezi…”
„-Te cred!” spuse omul fericit
„-Ti-am vazut iubirea-n cale,
Doi copii mi-ai ocrotit
S-a mea viata in agale…”
„-Atunci de ce te indoiesti, pamantean pierdut?!
Cand pana si rugaciunea are drum catre mine,
Din inima-ti cea mare, iubirile-au erupt
S-au nascut un val ce l-am trimis spre tine!
La cine tu crezi ca te rogi in noapte,
Pe vremi cand nici luna nu ti se arata?
Si cand lacrimile se prefac in soapte
Cine ti le sterge de pe inima-mbibata?”
„-Sa-mi fie cu iertare, sunt biet intrebator…
Voi doar sa cunosc aripi si gheare
Pentru a-mi da seama, cine-i muritor
Si cine va domni in vai nemuritoare…”
„-Acum te las, omul meu ce-nvata,
Eu stiu ca vei calca pe aceste trepte
Ale norilor pur albi ce din inimi se inalta
Si duc suflete in cer spre alte vieti mai drepte”
Ingerul dispare, odata cu el si noaptea,
Soarele promite ca o noua zi urmeaza,
Iar omul pe carare si-a invins si moartea
Cu mintea luminata de inger ce-l vegheaza
Inchin ultima vorba, celor ce-au crezut
Ca aripi mai traiesc in ceruri nevazute
Si cred in prima clipa a celor ce-au vazut
Ca au pierit coarnele, de ingeri necrezute
Sincronul in natura, e defapt pura intamplare,
Vietile simetrice isi dau reciproc sah-matul
Iar in romanul unor destine, cu noi nesfidatoare
Se sfarseste un capitol, dar incepe altul
Vom trai si vom vedea, sintagma acelui eu,
Rugaciuni ce ne ajuta din tetravanghel
Atunci cand drumul catre ceruri va fi mai greu
Priveste in tablou: om si arhanghel…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu