Pe strazi pietruite misuna principii
Se grabesc la catedrala sa nasca idei
Care vor creste printre geruri si vipii
Care zburda in cuvinte pe umbritele alei
Si parfum de timp inmormantat in pagini
Ale istoriei canturi, astazi reinvie
Dezgropand imperiul – vis fara de margini,
Soprana canta imnul, dar sala e pustie
Doi, trei oameni asculta cu lacrimi de-amintiri
Oda ce trezeste suflete ce-au inghetat
Si-si povestesc iubirea muta cioplita in clavir
O lumanare se topeste in fitil, si el uitat
Acordeonul dus de vant graieste pe faleza
Gandurile marii, vazand oamenii cum umbla
Intr-o lume ce nu stie care-i propria geneza
Si iubeste tot ce misca, mereu purtata-n umbra
Din palate ce-au nascut sperantele ce cara
In bratele slabite gandul spre declin
Se-aud voci dulci care cheama lun-amara
Sa unga cicatricile de doruri si suspin
„Care dor si care chin?” se-ntreab-o umbrela
Incarcata de stropii unor timpuri ce schimba
Rostul unor oameni si scorul din tabela
Pictata de vantul ce pensula o plimba
Din nisipul umed rasare-un pelican
Cu aripile smulse dar cu ganduri de zeu
Poate c-aparente-l judeca fara ideal
Insa idealurile-ascunse, el le va gasi mereu
„-Opus! Eco!” sopteste-o floare ce traieste inca
Pe pianul care-asteapta un artist, un muritor…
Care-n cugetu-i la stele, balada-i canta
Si vioara plange asteptandu-l pe tenor
Iar din plansul ei: sunete din cer
Naufragiaza simfonii in castel de trup
Din care sufletul e-un copil in ger,
Vad sacali deghizati in ingeri ce-l corup
„Ce-i zapada?” se gandeste
Un brad fara de moarte:
„O zeita ce viseaza ca domneste
Trezita in ale primaverii soapte.”
Un butoi cu vin se rastoarna pe mare,
S-arunca-n apa rece sarind pe balustrada
Sa-l traga la mal sedati de-o cantare
Cobzarii insetati: eroii lumii de fatada
Ce e crasma de pe drum?
O groapa-n calea vietii
In care ispititi raman
Oamenii cazuti si betii…
Degradare, igrasie si refugiu fals
In care dracii joaca-n hore printre spirt si fum
Pacat de universul tarafului, si el ars
Nascand opere ale inimii pe-al urechii drum…
Oamenii orbiti de lumini inselatoare
Ale orasului bizar ce nu stie sa doarma
Viseaza ca-ntr-o zi vor traversa o mare
Caci poate dincolo de ea nu va mai fi toamna
Oamenii ce vad se-ascund in munti de ganduri
Caci pana s-actioneze, ocaziile dispar
Deci lumea-i pierduta-n gand, lumini si palcuri,
Dar pana sa moara ultimul, sperante reapar
Ce sunt celibatarii? Ma intreb chiar eu
Vad santinele ingenunchiind la sfintele lor muze
Sa percep limb-acestei lumi imi va fi mai greu
Cand norii se aduna ca sa spele cele spuse…
Un scriitor iese din bloc si alearga-n orizont
Satul poate, de-un televizor ce-l minte
Putini il inteleg, deci idealu-i mort
Multi il judeca ne-ntelegandu-i cuvinte
Soprana pleaca in aplauzele celor doi, trei…
Eu bantui sala, o aplaud cu soarele din geam
O pasare-dragon, prinsa-n crengi de tei
Din tatuaju-i de pe spate, e tot ce vedeam
Intentiile si faptele sunt surori pe care mintea
Le tine-n brate cand sunt mici
Cand cresc, pornesc pe drumuri subtiri ca lintea,
Multe cad, putine stau, si mai putine le ridici
Momentan scriu testamentul florii ce-a uitat
Sa-si lase ultim gand pe pianul ce-mi vorbeste
Grabita pe-o alee, floarea a plecat
Spre un cimitir de vise in care-ntinereste
O alt-alee duce la monumentul unui doctor
Care-a-ntors din drumul mortii mii de suflete.
Acum sufletele nu mai dor
Deci nu-i mai sunt loiale-n cugete…
Degeaba tuna cateodata.
Fulgerele nu mai stiu s-apara
Desi pielea lumii e colorata
Esenta ei e gri: nuant-amara
Pe tron de sticla sade un rege
Ordona ostirii sa cucereasca
O tara de vitralii, fara lege
Ce stie doar iubirea sa cerseasca
Un inger le predica unor lacrimi
„Cine v-a pus sa alunecati pe fata
Unui om scufundat in patimi?
Nu vedeti soarele, dimineata?”
Dar cine s-auda un arhanghel strain
In lumea-n care chinu-i din datini vechi,
Cand lumini angelice-s confundate cu rubin
Si lacrimile n-au urechi…
Alergand cu ochii-nchisi
Un calaret pe nume: dor
Va prinde din urma crinii stinsi
Si-i va pune pe covor
Un covor in care viata
Nu-i calcata in picioare
Si lustra-i lumineaza fata
Fara raze orbitoare
Si suflete-nclazeste
Si principii, si pe doctor
Unde-arhanghelul slujeste
Si idealuri nu mai mor
O idee in gandul printre fum
Modeland un zambet pe fata de umil
E-o speranta de parfum, precum
E-o bomboana desfacuta de-un copil
Suntem naivi, cu ochii de crestini
Cu inimi calde si zambete tot dese
Caci trup ce ne e dat, matrice-n heruvimi
Si suflete eterne din Creator culese
Sunt corupte-acum de ispitele pe tava
Ale unei lumi cu ambalaj de efemera
Si cu esenta eterna incinsa-n lava
Parfumata cu lichior de seradela…
Cunoastem limba atat de-ascunsa in intentii
Suntem topiti dup-al ei nume scurt ce plange
Caci dincolo de misterul mariilor inventii
Zace-n unghii de taran, pamant patat cu sange
In lumea-n care mucegaiul s-a nascut sub mese
De l-atata ploaie, traieste linistit in umbra
Mai putrezeste-o floare din rarele culese
„Integrata-n societate”, defapt o viata sumbra
Din mlastini insetate, cu forta educate
Ies tancuri ruginite: dovezile unui trecut
Ca neamul ce traieste pe pamanturile pradate
E tot neamul ce plateste-al nedreptatii tribut
Am terminat de scris dorinta
Florii ce-a uitat sa spuna
Ca n-ajutat-o biruinta
Sfarsind in iarna fara luna
Acum pasesc pe treptele sperantei
Desi ma-ndoiesc de-o reusita
Vad cum ard orasele elegantei
Scufundata-n pacate: lume nepregatita
Parfumul unor vremuri…trecute, neuitate
Adie pe o strada de cladiri neingrijite
Renascut din lichiorul paharelor aruncate
Si sparte pe asfalt si borduri nepietruite
Aminteste gustul unui Rai pur trecator
Care-acum se simte doar in pagini si cuvinte
Care s-a sfarsit sub al ploii vesnic nor
Si care a-nceput la primul glas de flinte
Ma bucur ca am onoarea si pot a-ndrazni
Sa pasesc in cimitirul viselor sacrificate
Pentru a da frau liber grijilor de peste zi
„Glorie eterna voua! vise neuitate…”
Va las acum, dragele mele cioburi,
Ne vom revedea printre infrangeri si glorii
Toate vorbele-mi inghetate-n globuri
Mi le-ati citit ca pe-un testament al florii
Destinul croit prin lumile ascunse
E-al vietii fiecaruia criteriu
Iar gandurile-mi sunete patrunse
Sunt vesnicele versuri din imperiu…
E foarte interesant cum reusesti sa imbini mai multe cuvinte care la prima vedere n-au nici un sens unele langa altele, ca apoi sa reliefezi substratul acela esential si verosimil.
RăspundețiȘtergere